Durata: 3h Complexitate: Medie Ingrediente: 2 urechi de porc; falcile si bucatile grase de la cap; cateva bucati de sorici; 1 limba de porc; 1 inima de porc; 1 rinichi de porc; 3-4 foi de dafin; 1 lingurita de sare; 1 lingurita de piper macinat; 1 varf de lingurita de ienibahar macinat; 1 lingura de coriandru verde, tocat.
Mod de preparare:
Parliti bine capul de porc, urechile, soriciul, curatati-le si
spalati-le bine. Puneti toate ingredientele la fiert, intr-o oala mare,
cu 6-7 litri de apa. Lasati sa fiarba 1 ora, dupa care scoateti
organele si puneti-le intr-un bol.
Mai lasati sa fiarba falcile de porc, urechile si soriciul pana scade
apa din oala la jumatate, dupa care scoateti-le si asezati-le pe un
platou.
Curatati bine limba, dupa care taiati, in bucati de max. un centimetru,
bucatile de carne si organele, iar soriciul taiati-l fasii subtiri de
2-3 centimetri.
Amestecati-le pentru a se distribui cat mai uniform in compozitie.
Intr-un bol puneti 100 ml din zeama in care a fiert carnea, adaugati
sarea, piperul macinat, ienibaharul, coriandrul, si mestecati bine
pentru a se dizolva sarea.
Turnati sosul obtinut peste bucatile de carne si amestecati bine pentru a se distribui uniform sosul.
In acest moment puteti umple stomacul de porc (stomacul de porc trebuie
spalat bine, in mai multe ape si frecat cu sare, dupa care il lasati,
pe timpul prepararii ingredientelor, intr-un bol cu apa si otet).
In primul rand, coaseti stomacul de porc si lasati doar o deschizatura
suficient de mare prin care sa introduceti compozitia. Cu o lingura,
incepeti si introduceti bucatile de carne in stomacul de porc, iar dupa
fiecare lingura de carne puneti si o lingura din zeama in care a fiert
carnea.
Dupa ce s-a umplut stomacul de porc, coaseti si deschizatura prin care
ati introdus umplutura si puneti toba la fiert, in zeama in care au
fiert organele, timp de 40 de minute, la foc foarte mic.
Se inteapa din loc in loc ca sa nu plesneasca. Dupa ce a fiert,
scoateti toba pe o farfurie si asezati deasupra un tocator de lemn cu o
greutate si lasati-l pana a doua zi.
In ziua urmatoare introduceti toba la frigider. Se serveste rece cu muraturi sau mustar.
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.