M-a impresionat meniul pe care il au in fiecare zi cei doi calugari: paste cu zahar. Pentru o masa ei folosesc un pachet de macaroane, taitei, spaghete sau orice alt fel de paste pe care le gasesc. Le fierb 10 minute, le scurg si le pun pe o farfurie, adauga zaharul si... gata. Urmeaza o rugaciune de binecuvatare a mesei si un semn al crucii.

Oare unii cum se pot satura din atat, iar altora le trebuiesc cantitati mari de mancare sau cel putin "rafinate"? E greu de inteles. E greu de acceptat pentru "un om de rand" vorbele calugarului batran din vagon: "Mancarea e o mangaiere a sufletului"! Eu recunosc... sunt o gurmanda... imi place sa mananc! Abia astept urmatoarea masa si chiar daca ma chinuie gandul ca am de dat jos cateva kg, tot nu ma pot opri pana nu mananc tot.

Ar trebui sa ne gandim ca intr-adevar "nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim". Toti zicem asta, dar majoritatea actioneaza exact invers. Ne gandim sa ne simtim noi bine. E greu sa spun asta pentru ca sunt constienta ca sunt si eu implicata, dar asta e adevarul.

Poate ar trebui sa luam exemplu de la cei din jurul nostru... poate ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte sa rontaim atatea "prostioare" stand si uitandu-ne la televizor... Nu stiu, asta e parerea mea acum. Probabil maine nu mai sunt de acord.

Si totusi... "mancarea este o mangaiere a trupului"!