Prima data cand m-am apucat eu sa gatesc, a fost din curiozitate. Ma intrebam cat poate sa fie de greu sa gatesti sau ce satisfactie poti sa ai "de pe urma" gatitului. Stiam ce satisfactii poti avea "in urma" unei mese delicioase insa...

Eram in clasa a VI-a si m-am gandit eu sa fac o prajitura cu visine. Reteta am luat-o dintr-o carte de bucate pe care o avea bunica din "tineretile" ei. Era ingalbenita de timp, dar parea ca asta imi va face prajitura si mai buna. Asa ca m-am apucat de treaba. Am facut compozitia (nici nu mai stiu cum), am pus visinele deasupra si am introdus-o in cuptor. Dupa ce am zis eu ca e gata, am scos-o sa se raceasca si am pudrat-o bine cu zahar. Era si necoapta si urata ca aspect...

Asa ca m-am gandit: inainte sa gust eu, sa ii dau bunicului meu sa o guste... si a gustat-o. Am in minte si acum imaginea lui mancand "prajitura" mea. Nu a zis ca nu e buna. A zis ca e excelenta, ca nu cumva sa ma descurajeze sa mai gatesc. Eram mandra "nevoie mare".

Asa am aflat eu ce satisfactie iti poate aduce gatitul, chiar daca cel care iti consuma "produsul" inghite cu "noduri". Important e zambetul lui de pe chip, care nu poate sa iti spuna decat ca "asa ceva nu a mancat niciodata"! Glumesc! Totusi datorita bunicului meu, probabil gatesc si azi. Fac orice se poate face intr-o bucatarie, atat timp cat acest "orice" nu face parte din categoria dulciuri.

Ma intreb totusi, cate dintre noi, "femeile moderne" mai stam in bucatarie cu dragul cu care stateau bunicii sau parintii nostri? Sau, exista barbati care sa faca acest lucru din dragoste pentru gatit?

XDC          J       
7      3    FD    RW2
KD4   MCD    2       
Q 2    M     O    HE7
8UI         1N6      

powered by AkoComment Tweaked